Îngrijirea tenului la bărbați- grooming partea II

by Diana Ionescu

Continuăm seria despre grooming cu tehnici și produse de make-up ce se folosesc în mediu profesional, în fotografie și video. Pentru partea I, despre skincare și pregătirea tenului, găsiți articolul aici.

make-up @vior_ela

Grooming aka machiajul la bărbați

Pentru marele public, conceptul de machaj la bărbați a fost întotdeauna corelat cu machiajul dramatic al actorilor de teatru sau machiajul cu efecte speciale pentru filmele în care bărbații sufereau accidente, jucau roluri de zombie sau de supereroi. Însă cei din industrie știu că orice bărbat care ajunge să fie în fața camerei de filmat, gândește-te la reporteri, prezentatori, artiști, dansatori , invitați la emisiuni – ei toți poartă un machiaj minim astfel încât fața lor să fie luminoasă și să aibă un aspect general plăcut pentru privitori. În zona de fashion, modelele masculine apar în campanii, reclame TV, cataloage de modă, rețele de socializare, site-uri de comerț online și toți au în comun un lucru: ei beneficiază de serviciile de grooming oferite de un make-up artist. Motivul pentru care e nevoie de machiaj este că lumina de pe platou sau flash-ul de la camera foto poate aplatiza structura facială a subiectului în cauză, iar fața modelului vă apărea ca fiind bidimensională în loc de tridimensională, cum ar fi normal să fie percepută.

O intervenție minimă la nivel de machiaj poate schimba acest aspect. Vom detalia pașii necesari în cele ce urmează:

Primerul aka baza de machiaj poate fi următorul strat aplicat, folosiți o cantitate mică pe toată suprafața pielii, mai ales dacă filmarea sau ședința foto are loc afară – acest strat extra va menține prospețimea machiajului pentru un interval mai îndelungat de timp. (Revlon Photo Ready Pore Reducing Primer, Paris Berlin Smoothing & Mattifying Makeup Primer).

Acum, că tenul a fost pregătit corespunzător, poți începe aplicarea produselor de machiaj. Aplică un corector în zona ochilor și în zonele cu imperfecțiuni pentru un efect de neutralizare a zonelor mai închise la culoare din jurul ochilor sau roșeață și/sau acneea de pe față. Folosește un corector verde în caz de roșeață și unul nuanță piersica/somon pentru cearcăne albastre-violet.

Poți perfecționa zona ochilor revenind cu un anticearcăn cu o textură lichidă lejeră, acest pas vă ajuta la crearea unui efect de lifting și iluminare a întregii fețe. Completează machiajul cu un fond de ten cu efect semi-mat, cât se poate de apropiat de cum arată pielea în mod natural doar în zonele în care e absolut nevoie, nu încarcă tenul suplimentar. Asigura-te că nuanța e cea potrivită testând 2 nuanțe apropiate tenului pe zona mandibulei și observă nuanța care se combină perfect cu tenul modelului. Încearcă fondul de ten de la Revlon Colourstay, sau Illamasqua Skin Base.

Fixează produsele aplicate cu o pudră translucidă care să mențină machiajul pe față, având în vedere să nu exagerezi cu aplicarea pudrei – orice exces poate fi văzut cu ușurință pe ecran (NYX High Definition Finishing Powder, e.l.f. Perfect Finish HD Powder, Anastasia Beverly Hills Loose Setting Powder).

Poți reveni asupra tenului cu un spray de față cu efect matifiant, astfel încât să menții pe parcursul shootingului un aspect proaspăt al pielii dar în același timp să controlezi tendința de strălucire datorată producției de sebum. (NYX Professional Makeup Matte Finish Setting Spray, All Nighter Ultra Matte Makeup Setting Spray de la Urban Decay)

make-up @vior_ela

Articol scris de @vior_ela, absolventă a cursurilor DIMS PRO, make-up artist în Londra.

Pregătim primul MASTERCLASS online susținut de @dianaionesco, iar tema aleasă este MAKEUP ICONIC în 2020. MASTERCLASS-ul este dedicat tuturor pasionaților de make-up, indiferent de nivelul de practică la care se găsesc. Vă invităm să vă înscrieți, găsiți toate detaliile aici.

Susținem cursuri online, intră aici pentru detalii. De asemenea, continuăm înscrierile pentru cursurile acreditate DIMS PRO pentru grupele din iulie si august 2020. Pentru mai multe detalii legate de înscrieri la cursurile de make-up DIMS PRO, vă stăm la dispoziție la numerele de telefon:+(40) 747.088.865, +(40) 727.819.950, pe email la contact@dianaionescu.net, sau cu mai multe resurse pe site, la secțiunea blog: https://dimakeupstudio.ro.

Alte postari

Leave a Comment